Mandria de a fi otopenar

Exista in viata oricarei localitati, oricarei comunitati, momente grele de cumpana pe care timpul istoric respectiv le creeaza fara voia comunitatii, situatii care trebuie abordate si parcurse cu echilibru, realism si obiectivitate.

Asa si orasul Otopeni s-a confruntat de-a lungul istoriei, incepand cu 14.02.1587, anul primei atestari documentare, cu momente nefericite care au ingreunat dezvoltarea asezarii. La inceput facea parte dintr-o mare mosie domneasca care a facut obiectul unei danii cum se obisnuia la vremea respectiva. Viata nu iarta, iar toate aceste faradelegi au culminat cu plecarea rusinoasa de pe tronul Tarii Romanesti si apoi lepadarea de credinta noastra strabuna si trecerea la paganism a celui care devenea astfel din Mihnea al-II-lea Voda, Mihnea Turcitul. Pornind de la acest moment si de la cele cateva familii existente in aceasta zona bogata in paduri si cursuri de apa, se creeaza premisa cresterii acestei comunittai si dezvoltarii ei, intalnind-o undeva pe la mijlocul sec. al XVIII-lea distincta si independenta, membrii ei avand diverse ocupatii generate de conditiile naturale ale mediului de viata.

Au trecut anii, furtunile istorice, conflictele, secetele si inundatiile, cutremurele si razboaiele, si multe altele care au modelat negativ dar si pozitiv comunitatea . Ajungand in sec. XX gasim o asezare originala, una de tip rural si care este intr-o continua miscare si transformare, adaptandu-se conditiilor socio-economice. Este secolul cel mai dinamic pentru Otopeni, secol care ne trece din agonie in extaz si invers, secol care ne da si o personalitate aparte comparativ cu comunitatile vecine. Tot acest secol a lasat in urma si multa durere, sacrificii, familii distruse si sute de eroi in cele doua razboaie mondiale, totul culminand cu instaurarea dictaturii comuniste care a distrus sate, suflete, constiinte, schimband in sens rau mentalitati, comportamente si atitudini ale membrilor comunittaii. Comunitatea a avut mult de suferit prin faptul ca din cauza conditiilor impuse devine eterogena si un lucru extrem de grav este pierderea partiala a personalitatii sale proprii. Demnitatea acestei comunitati este mult afectata, ca de altfel si imaginea ei.

Incepand cu 1996, am inceput sa lucrez pentru redarea a acelei demnitati pe care Otopenii o pierdusera. In paralel cu acest lucru au pornit si eforturile de constructie ori de redresare a serviciilor publice, dar si a unor institutii de invatamant, cultura, religie, sport si din spatiul social pe care localitatea noastra nu le avea ori care isi pierdusera forta si capacitatea.

De toate acestea am avut si vom avea nevoie pentru dezvoltarea armonioasa a comunitatii si pentru evidentierea din randul generatiilor tinere a unor constiinte publice care sa reprezinte cu cinste orasul Otopeni. De asemenea s-a lucrat si la restabilirea si armonizarea relatiilor de colaborare si cooperare cu toate institutiile statului roman.

A fost o perioada in care respectul, echilibrul, perseverenta si mai ales intelepciunea s-au ingemanat si au creat o comunitate unde partea materiala si cea spirituala au mers impreuna bucurand trupul si sufletul.

Multumesc locuitorilor orasului Otopeni pentru increderea acordata in acesti ani si imi doresc sa traim in continuare in acelasi Otopeni in bunastare, siguranta si bun-simt! Suntem otopenari, suntem oameni liberi prin definitie!
La multi ani, dragi otopenari!

Gheorghe Constantin Silviu
Primarul orasului Otopeni