Prezentare

Sistemul de sănătate actual trece printr-o perioadă de reformă datorită înființării unor noi instituții: Casa de Asigurări de Sănătate și medicul de familie. Aceste instituții trebuie să vină în sprijinul populației, în vederea înlăturării dificultăților datorate atât insuficientei informări a cetățenilor cu privire la oferta de servicii de sănătate, cât și a nivelului educației medicale.

În orașul Otopeni, ocrotirea sănătății este asigurată prin rețeaua de sănătate alcătuită din unități care activează în sistemul public și sistemul privat de sănătate, asistența medicală primară desfășurându-se în sistemul tradițional, unde, în prezent, se înregistrează o trecere dinspre sistemul public spre cel mixt și privat.

În momentul de față, în orașul Otopeni există o rețea medicală alcătuită din: 1 policlinică în cadrul căreia există cabinete medicale specializate și laboratoare de analize medicale dotate cu aparatură modernă, 1 dispensar medical în cadrul căruia își desfășoară activitatea 8 medici de familie, 2 cabinete medicale de stomatologie, 3 farmacii private și un salon de înfrumusețare. În cadrul acestor unități medicale își desfășoară activitatea medici titulari pe post și cadre sanitare medii.

Ocrotirea sănătății locuitorilor orașului Otopeni este asigurată și prin rețeaua de sănătate a Municipiului București, datorită situării în imediata apropiere a acestuia.

Se poate menționa faptul că în prezent nu există un sistem de asigurare a asistenței medicale pentru persoanele de vârsta a III-a, că populația nu este informată suficient cu privire la oferta de servicii de sănătate, că populația nu se implică în deciziile privind asistența medicală comunitară și că reglementările Casei de Asigurări de Sănătate nu înlesnesc accesul pacienților la serviciile medicale, aceștia fiind plimbați pentru rezolvarea unor probleme de sănătate din cauza birocrației.

Politica de reorganizare a sistemului medical local este orientată, în prezent, spre o creștere a calității serviciilor medicale, prin sprijinirea de către autoritățile locale a medicilor de familie și construirea unei creșe și a unui Centru pentru îngrijirea bătrânilor.